În ziua de duminică, 23 septembrie 2018, în intervalul orar 0800 – 1500, se va desfășura competiția „Crosul Sucevei”, aflată la a IV- a ediție, ceea ce impune restricții rutiere pe traseul: „str. Nicolae Bălcescu (zona Casa de Cultură) – str. Mihai Viteazul – Aleea Trandafirilor (zona Policlinică) – str. Ștefan cel Mare – str. Ana Ipătescu – Restaurant McDonald’s (zona sens giratoriu).”
În limitele competențelor legale, serviciile Ordine, liniște publică și pază și Circulație pe drumurile publice vor asigura menținerea ordinii publice, fluența traficului și măsuri de prevenire a contravențiilor și infracționalității stradale. Manifestarea sportivă implică aglomerări de persoane, ceea ce conduce la necesitatea aplicării unor măsuri de prevenție împotriva persoanelor ce comit acte de dezordine sau au un comportament huliganic.