În cursul zilei de 9 decembrie 2020, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice au surprins un autoturism marca Mercedes Benz de culoare gri care a virat pe sensul interzis de pe strada Bazarului.
La prima încercare de oprire și legitimare a conducătorului auto, acesta a încercat să se sustragă intrând cu mașina în parcarea cu plată a policlinicii Bethesda. Polițiștii locali l-au urmărit cu autospeciala din dotare, iar când au ajuns în dreptul mașinii în cauză, șoferul H.V. a încercat să pună la volan o altă persoană R.G., ambii declarând că nu au documente asupra lor. Persoanele au fost conduse la sediul Poliției Locale Suceava, pentru identificare și declarații.
După verificarea documentelor și identificarea persoanelor s-a constatat că autovehiculul avea ITP-ul expirat, R.G. și-a modificat declarația inițială și a recunoscut ca nu a condus el autovehicolul, iar H.V. care a condus de fapt, figura în baza de date a permiselor de conducere cu restricția „Suspendat”.
Pentru nerespectarea indicatorului „Acces Interzis”, conducătorul auto a fost sancționat cu 3 puncte de amendă și 2 puncte de penalizare.
În continuare au fost sesizate organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier care au preluat cauza și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere.